Sema – dansul dervișilor rotitori și ritualul mișcării către interior

În multe culturi, dansul nu a fost niciodată doar o formă de divertisment.

Cu mult înainte de a urca pe scene sau de a deveni spectacol, oamenii au dansat pentru a marca nașterea și moartea, începutul anotimpurilor, recolta, războiul, pacea și întâlnirea cu sacrul.

Dansul a fost una dintre cele mai vechi forme prin care corpul a învățat să exprime ceea ce cuvintele nu puteau spune. Puține ritualuri păstrează această dimensiune atât de clar precum Sema, ceremonia dervișilor rotitori din tradiția sufită.

Într-o sală liniștită, muzica începe încet. Se aud sunetele fluierului ney. Dervișii își încrucișează brațele peste piept. Apoi încep să se rotească. Încet. Fără grabă. În cercuri continue.

Pentru cel care privește din afară, pare un dans. Pentru cel care îl practică, este o rugăciune în mișcare.

Sema își are originile în ordinul sufit Mevlevi, fondat în secolul al XIII-lea în orașul Konya, în actuala Turcie, de discipolii marelui poet și mistic Jalal ad-Din Rumi.

Tradiția spune că, pentru Rumi, rotația devenise expresia unei stări de iubire și de apropiere de divin.

De atunci, ceremonia Sema este transmisă din generație în generație ca practică spirituală și ritual colectiv. Fiecare gest are un sens. Mantia neagră simbolizează lumea materială. Veșmântul alb amintește de puritatea interioară. Pălăria înaltă reprezintă depășirea ego-ului. Brațul drept este orientat spre cer. Brațul stâng spre pământ.

Mișcarea exprimă ideea că omul primește și transmite mai departe. Nu păstrează doar pentru sine. În centrul dansului nu se află performanța, ci prezența.

Antropologul și istoricul religiilor Carl W. Ernst arată că în tradiția sufită practicile corporale nu sunt simple simboluri, ci modalități prin care omul cultivă atenția, smerenia și apropierea de dimensiunea spirituală a existenței.

La rândul său, istoricul William C. Chittick observă că pentru mistica islamică mișcarea ritualică nu urmărește spectaculosul, ci transformarea felului în care omul se raportează la sine, la ceilalți și la Dumnezeu.

Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care Sema continuă să fascineze oameni din întreaga lume. Nu pentru viteza rotației, nu pentru frumusețea costumelor, ci pentru liniștea care pare să existe chiar în mijlocul mișcării.

În multe tradiții spirituale, omul caută centrul prin nemișcare.

Sema propune o cale diferită. Să găsești centrul… în timp ce te miști.

Poate că acesta este și unul dintre marile paradoxuri ale ritualului.

Cu cât corpul se rotește mai mult, cu atât practicianul caută să rămână mai stabil în interior.

Uneori, ritualul nu înseamnă să oprești mișcarea. Uneori, ritualul înseamnă să descoperi acel loc din tine care rămâne nemișcat, chiar și atunci când lumea continuă să se învârtă.

👉 Ce te ajută să îți regăsești centrul atunci când viața pare că se mișcă prea repede?

👉 Există o activitate în care corpul tău pare să intre firesc într-o stare de liniște și prezență?

👉 Dacă ai transforma o mișcare repetată într-un ritual conștient, care ar fi aceea?