Articole
Fiecare dar este o cale spre tine.
Această pagină este un spațiu al darurilor împărtășite — articole, reflecții și resurse personale care se nasc din experiențe trăite și din întâlnirea cu întrebările vieții. Fiecare text este o invitație la introspecție și la descoperirea unor noi perspective, un mic dar de lumină și prezență. Aici vei găsi gânduri care se așază ca semințe, menite să însoțească pașii tăi pe drumul interior.
Sau despre fraza care închide o conversație exact acolo unde ar trebui să înceapă Din seria „Mai aproape de tine” Cineva povestește ceva din copilărie. Nu neapărat un lucru grav — uneori doar o senzație, un
Episodul vs articolul pe care nu-l mai deschid, cartea pe care n-o mai termin și timpul pe care spun că nu-l am Am în telefon, salvat de câteva săptămâni, un articol. E scris de o femeie
Sau despre ce uităm să mai vedem, crescând Sunt povești pe care le-am citit ca fetiță și pe care le-am crezut, multă vreme, doar triste. Micul Prinț a fost una dintre ele. Îmi amintesc desenul cu
Sau despre ce se întâmplă în noi în secunda dintre „mulțumesc” și „dar” La sfârșitul unui atelier, o femeie a rămas ultima în sală. A așteptat să plece toți, apoi a venit la mine și mi-a
Sau despre cum un cuvânt a ajuns să explice totul — și despre ce pierdem când îl folosim pentru orice La finalul unui atelier, în timp ce strângeam scaunele, o participantă mi-a spus, pe jumătate în
În cele mai multe locuri din lume, o fotografie a cuiva care a murit stă pe un raft. O privim din când în când, o ștergem de praf, uneori ne oprim o clipă în fața ei.
Scufița Roșie — sau despre singurătatea din pădure Sunt povești pe care, în copilărie, le-am ascultat cu respirația puțin oprită. Scufița Roșie a fost una dintre ele. La prima ascultare, pare simplă: o fetiță pleacă singură
Journaling-ul – când câteva pagini scrise devin un spațiu de întâlnire cu tine însuți Există zile în care ai impresia că ai purtat aceeași conversație de zeci de ori. Nu cu altcineva, cu tine. Aceeași întrebare,
Despre prenume, psihogenealogie și locul pe care îl primim în povestea familiei O femeie de patruzeci de ani stă la masa din bucătăria mamei ei. Nu e o zi specială. Se uită prin niște fotografii vechi
Plimbarea de dimineață – când câțiva pași devin un ritual al prezenței Uneori, nu ai nevoie să ajungi nicăieri. Ai nevoie doar să ieși din casă : înainte să se umple strada, înainte să înceapă întâlnirile,
Sau despre fraza care închide o conversație exact acolo unde ar trebui să înceapă Din seria „Mai aproape de tine” Cineva povestește ceva din copilărie. Nu neapărat un lucru grav — uneori doar o senzație, un
Episodul vs articolul pe care nu-l mai deschid, cartea pe care n-o mai termin și timpul pe care spun că nu-l am Am în telefon, salvat de câteva săptămâni, un articol. E scris de o femeie
Sau despre ce uităm să mai vedem, crescând Sunt povești pe care le-am citit ca fetiță și pe care le-am crezut, multă vreme, doar triste. Micul Prinț a fost una dintre ele. Îmi amintesc desenul cu
Sau despre ce se întâmplă în noi în secunda dintre „mulțumesc” și „dar” La sfârșitul unui atelier, o femeie a rămas ultima în sală. A așteptat să plece toți, apoi a venit la mine și mi-a
Sau despre cum un cuvânt a ajuns să explice totul — și despre ce pierdem când îl folosim pentru orice La finalul unui atelier, în timp ce strângeam scaunele, o participantă mi-a spus, pe jumătate în
În cele mai multe locuri din lume, o fotografie a cuiva care a murit stă pe un raft. O privim din când în când, o ștergem de praf, uneori ne oprim o clipă în fața ei.
Scufița Roșie — sau despre singurătatea din pădure Sunt povești pe care, în copilărie, le-am ascultat cu respirația puțin oprită. Scufița Roșie a fost una dintre ele. La prima ascultare, pare simplă: o fetiță pleacă singură
Journaling-ul – când câteva pagini scrise devin un spațiu de întâlnire cu tine însuți Există zile în care ai impresia că ai purtat aceeași conversație de zeci de ori. Nu cu altcineva, cu tine. Aceeași întrebare,
Despre prenume, psihogenealogie și locul pe care îl primim în povestea familiei O femeie de patruzeci de ani stă la masa din bucătăria mamei ei. Nu e o zi specială. Se uită prin niște fotografii vechi
Plimbarea de dimineață – când câțiva pași devin un ritual al prezenței Uneori, nu ai nevoie să ajungi nicăieri. Ai nevoie doar să ieși din casă : înainte să se umple strada, înainte să înceapă întâlnirile,
