Cartea schimbărilor și cartea vieții

Ce leagă I Ching de codul genetic și ce se întâmplă când o asemănare devine o hartă a omului

„I Ching și codul genetic sunt două moduri prin care universul își scrie povestea: unul în linii Yin și Yang, celălalt în literele A, T, C, G.”

Am întâlnit ideea asta de mai multe ori, în forme diferite. Uneori însoțită de o imagine: o hexagramă alături de spirala ADN. Alteori de o frază care sună ca o confirmare: „Până și oamenii de știință au studiat legătura.”

M-a atras imediat. O carte chinezească veche de aproape trei mii de ani, alcătuită din 64 de figuri. Codul vieții, descoperit abia în secolul trecut, alcătuit din 64 de „cuvinte”. Două sisteme care, la prima vedere, par să numere la fel.

Și, pe măsură ce citeam, mi-a rămas în minte o întrebare: când descoperim o asemănare între două lucruri, descoperim ceva despre ele sau ceva despre felul în care funcționează mintea noastră?

Poate că răspunsul nu e unul sau celălalt.

O carte pentru momentele de răscruce

I Ching, „Cartea schimbărilor”, nu a fost scrisă ca un tratat despre natură. A fost, la început, o carte pe care oamenii o consultau atunci când nu știau ce să facă. Înainte de o călătorie, de o căsătorie, de o luptă. Mai târziu, generații de învățați au adăugat comentarii, iar cartea a devenit și o filozofie despre felul în care se schimbă lucrurile.

Totul pornește de la două linii: una întreagă, legată de yang, și una ruptă, legată de yin. Așezate câte șase, una peste alta, liniile formează figuri numite hexagrame. Sunt 64, pentru că atâtea combinații ies din șase linii cu câte două variante.

Ar fi ușor să ne oprim aici și să spunem: yin e 0, yang e 1. Dar asta ar însemna să pierdem tocmai ce e mai frumos în gândirea chineză.

Yin și yang nu sunt două valori fixe, ca un întrerupător care e fie pornit, fie oprit. Sunt aspecte complementare ale aceluiași lucru, care există unul prin celălalt și se transformă unul în celălalt. Ziua trece în noapte, iarna în primăvară, odihna în mișcare. Fiecare poartă în ea sămânța celuilalt. Nimic nu e doar yin sau doar yang, ci mai mult sau mai puțin, în raport cu altceva și într-un anumit moment.

Nici hexagramele nu sunt simple combinații. Fiecare descrie o situație: un început greu, o așteptare, un conflict, o împlinire, un moment de dinaintea împlinirii. Contează ce poziție ocupă o linie, cum se raportează cele două jumătăți ale figurii una la alta. Și, mai ales, contează liniile în schimbare. Atunci când cineva consultă cartea, unele linii pot ieși „în mișcare”, gata să se transforme în opusul lor. Iar hexagrama spre care se îndreaptă spune ceva despre direcția schimbării.

De aici o distincție care mi se pare esențială. Matematica ne spune câte configurații sunt posibile. I Ching încearcă să exploreze ce înseamnă schimbarea într-o situație trăită. Un cod din zerouri și unu poate descrie o configurație. Dar nu îi dă, de la sine, o semnificație.

O carte scrisă în fiecare celulă

Codul genetic e, într-un fel, tot o carte. Una scrisă în fiecare celulă a corpului nostru.

În ADN, alfabetul ei are patru litere: A, T, C și G. Când celula vrea să folosească o informație, face o copie de lucru a ei, numită ARN mesager. În această copie, litera T e înlocuită cu U. De aceea, „cuvintele” codului genetic se scriu de obicei cu literele A, U, C și G.

Literele sunt citite câte trei. Fiecare grup de trei, numit codon, îi spune celulei ce „cărămidă” să adauge atunci când construiește o proteină. Cărămizile se numesc aminoacizi.

Cu patru litere, cuvintele de câte trei pot fi formate în 64 de feluri.

Același număr, alt fel de 64

Aici, asemănarea devine interesantă. Și, în același timp, își arată limitele.

În I Ching, 64 vine din șase poziții, fiecare cu două posibilități: 2⁶ = 64.

În codul genetic, 64 vine din trei poziții, fiecare cu patru posibilități: 4³ = 64.

Același rezultat, dar construit diferit. E puțin ca atunci când ajungi la același număr de pași pe două drumuri diferite.

Mai e o diferență, și mai profundă. Cele 64 de hexagrame sunt 64 de situații distincte, fiecare cu sensul ei. Cei 64 de codoni nu înseamnă 64 de lucruri diferite. 61 dintre ei codifică doar 20 de aminoacizi, iar ceilalți trei sunt semnale de „stop”, care îi spun celulei unde se termină proteina. Așa că mai mulți codoni pot „spune” același lucru. Unii aminoacizi au șase cuvinte diferite, alții unul singur.

De aceea, uneori, o literă schimbată nu modifică aminoacidul pentru care codifică acel cuvânt. Alteori, schimbarea poate avea consecințe importante. În I Ching, o linie schimbată duce întotdeauna spre o altă situație.

Două sisteme pot avea aceeași dimensiune fără să aibă aceeași organizare sau aceeași funcție. Mi se pare că tocmai asta face comparația mai bogată, nu mai săracă.

Cine a observat asemănarea

Paralela a fost observată aproape imediat după descifrarea codului genetic, în anii ’60.

În 1969, biologul molecular Gunther Stent o pomenea în cartea The Coming of the Golden Age. În 1973, medicul german Martin Schönberger i-a dedicat o carte întreagă, Verborgener Schlüssel zum Leben („Cheia ascunsă a vieții”), tradusă în engleză în 1979 sub titlul The I Ching and the Genetic Code. În 1991, Johnson F. Yan publica DNA and the I Ching. De atunci, ideea a fost reluată în zeci de cărți, articole și diagrame.

Mai e o poveste, mai veche, care i-a dat curaj acestei idei: cea a lui Leibniz. Filozoful și matematicianul german lucra de mai mulți ani la un sistem de a scrie numerele doar cu 0 și 1, sistemul binar pe care îl folosesc astăzi computerele. Abia apoi, prin misionarul iezuit Joachim Bouvet, aflat în China, a primit o diagramă a celor 64 de hexagrame, așezate într-o ordine asociată tradiției lui Fu Xi. Leibniz a fost uimit să recunoască în ea, citind linia întreagă ca 1 și linia ruptă ca 0, șirul numerelor lui.

E important de spus în ordinea corectă: Leibniz nu a descoperit sistemul binar datorită I Ching. L-a recunoscut acolo, după ce îl construise deja. Și chiar această întâlnire spune ceva: a văzut în hexagrame ceea ce mintea lui era pregătită să vadă.

Ce spun studiile și cine decide ordinea

Când am căutat studii care circulă în jurul acestei idei, am găsit ceva care seamănă cu povestea despre „cinci mii de ani de astrologie”: o frază puternică, sprijinită pe lucruri mai modeste și mai variate decât lasă ea să se vadă.

Unele dintre aceste texte sunt articole de opinie sau ipoteze, formulate onest ca atare: autorii propun că ordinea hexagramelor ar putea descrie ritmuri din corp, dar nu au testat asta. Altele folosesc figurile din I Ching ca pe niște etichete frumoase pentru lucruri pe care biologii le știau deja. Unul apare într-o bază de date tehnică foarte cunoscută, ceea ce a dat impresia că o mare organizație științifică ar fi confirmat legătura. Nu e cazul: baza de date găzduiește lucrările a mii de conferințe, fără ca asta să însemne o confirmare. Există și cercetători care folosesc matematica pentru a descrie structura codului genetic și care s-au inspirat din I Ching. Munca lor arată că un model matematic elegant poate fi aplicat ambelor sisteme. Asta e diferit de a arăta că un sistem l-a „anticipat” pe celălalt.

Și mai e o întrebare, pe care o pun rar cei care desenează hărțile: cine decide ordinea?

I Ching lucrează cu două feluri de linii. Codul genetic, cu patru litere. Ca să le pui față în față, trebuie să traduci una în cealaltă. E puțin ca atunci când traduci o poezie. Poți păstra rima și pierzi o nuanță. Poți păstra nuanța și pierzi rima. Fiecare traducător alege altfel.

Să luăm două reguli de corespondență la fel de coerente matematic. În prima, codonul care marchează, de obicei, începutul producerii unei proteine se așază pe hexagrama „Înălțarea”. Un început care urcă, e greu să nu te emoționeze. În a doua, aceeași „Înălțare” ajunge pe un codon care oprește producerea proteinei.

Și asta e doar o parte. Hexagramele pot fi așezate în mai multe ordini tradiționale: ordinea din carte, numită King Wen, ordinea Fu Xi, cea pe care a văzut-o Leibniz. Codonii pot fi și ei ordonați după criterii chimice sau matematice. Dacă alegem o ordine pentru unii și una pentru ceilalți, putem obține corespondențe foarte sugestive. Dar ce ar face una dintre ele mai convingătoare decât celelalte?

Merită să deosebim patru lucruri, care se amestecă ușor:

• o asemănare observată: amândouă sistemele au 64 de unități;
• o corespondență construită: alegem reguli ca să le punem una lângă alta;
• o ipoteză care poate fi testată: dacă legătura e reală, atunci ar trebui să găsim în natură ceva anume, ce nu știm încă;
• o relație demonstrată: ipoteza a fost verificată prin dovezi independente de felul în care am construit harta.

Paralela dintre I Ching și codul genetic se află, deocamdată, între primele două. Nu am găsit un studiu în care o astfel de hartă să fi prezis ceva nou despre codul genetic, confirmat apoi. Până astăzi, nu există o dovadă științifică solidă și larg acceptată că I Ching descrie codul genetic.

Asta nu face asemănarea falsă. O face, însă, a noastră. Corespondența nu e o inscripție găsită pe un zid. E o hartă pe care o desenăm noi.

Când asemănarea devine o hartă a omului

Povestea nu s-a oprit la cărți și diagrame. Paralela a făcut un pas mai departe, poate cel mai important.

În 1987, Alan Robert Krakower, care avea să devină cunoscut ca Ra Uru Hu, a pus bazele sistemului numit Human Design. El combină astrologia, I Ching, Arborele Vieții din Kabbala și sistemul chakrelor într-o hartă individuală, calculată din data, ora și locul nașterii. Cele 64 de hexagrame devin aici 64 de „porți”, puse în legătură explicit și cu cei 64 de codoni ai codului genetic.

Câțiva ani mai târziu, Richard Rudd, care venea din Human Design, a dezvoltat Gene Keys, „cheile genetice”. Sistemul explorează 64 de chei, fiecare cu trei niveluri: o umbră, un dar și o stare de împlinire spirituală pe care el o numește siddhi. Limbajul geneticii e prezent chiar din nume și în felul în care cheile sunt grupate.

Să ne uităm la drumul parcurs:

I Ching: 64 de hexagrame, situații de viață și transformarea lor. 
Codul genetic:64 de codoni, cuvintele prin care celula își construiește proteinele.
Human Design și Gene Keys: 64 de porți și chei care vorbesc despre cine ești tu.

Și aici apare saltul cel mare: trecerea de la descrierea lumii la interpretarea omului. De la „există 64 de posibilități” la „aceste 64 de posibilități spun ceva despre cine sunt eu”.

Când o analogie matematică devine o hartă a identității, ceva se schimbă. Nu mai întrebăm doar cum se aseamănă două sisteme, ci ce spun ele despre viața mea. Iar întrebarea asta nu mai poate primi răspuns de la microscop.

Nu cred că trebuie să privim aceste sisteme cu suspiciune. Pentru mulți oameni, ele au o valoare contemplativă reală. Le oferă un limbaj pentru a se observa, o oglindă, un punct de pornire pentru întrebări despre propria viață. În Human Design există chiar invitația de a nu accepta sistemul doar pe baza credinței, ci de a-l explora prin experiența personală. Dar a verifica dacă o interpretare are sens pentru propria viață nu este același lucru cu a demonstra mecanismul biologic pe care sistemul îl invocă.

Cred doar că merită să păstrăm clară o distincție: faptul că aceste sisteme folosesc limbajul geneticii nu înseamnă că interpretările lor descriu mecanisme genetice. O poartă din Human Design sau o cheie din Gene Keys nu are o legătură demonstrată cu genele noastre și nu ne determină trăsăturile. Valoarea lor, atunci când există, stă în altă parte: în ce ne ajută să vedem despre noi.

Și mai apare o întrebare. Ce facem cu aceste hărți după ce le descoperim? Le folosim ca punct de plecare pentru a ne observa sau ajungem să ne definim prin ele? O hartă poate deschide posibilități, dar poate și să le restrângă atunci când interpretarea devine etichetă. Poate că valoarea unui asemenea sistem nu stă doar în ceea ce spune despre noi, ci și în libertatea pe care ne-o păstrăm de a nu ne reduce la ceea ce spune.

De ce ne atrage atât de mult

Mintea umană caută tipare. Le caută în nori, în numere repetate, în date de naștere, în cer. E una dintre cele mai vechi abilități ale noastre. Iar când găsim un tipar elegant, simțim o mică bucurie, ca și cum lumea ar deveni, pentru o clipă, mai ușor de înțeles.

Mai e și dorința ca înțelepciunea veche și știința nouă să se întâlnească. Ca să nu fim nevoiți să alegem între ele. Și poate e ceva și mai adânc: nevoia de a simți că viața are un limbaj. Că nu suntem doar întâmplare, ci și text.

Dar n-aș vrea să las impresia că doar oamenii atrași de simboluri caută tipare. Și știința face asta. Multe descoperiri au început prin observarea unei regularități, a unei simetrii, a unei asemănări neașteptate.

Poate că nu greșim atunci când observăm asemănări. Diferența apare în pasul următor. Unii dintre noi întreabă ce semnificație are asemănarea pentru viața lor. Alții întreabă ce ar trebui să se întâmple în natură dacă legătura este reală. Uneori, aceeași observație poate deschide ambele drumuri. Dar răspunsul primit pe unul dintre ele nu îl confirmă automat pe celălalt.

Ce rămâne

Când am pornit, mă întrebam dacă I Ching „știa” ceva despre ADN. Acum cred că întrebarea era pusă greșit.

I Ching este un sistem de interpretare a schimbării. Codul genetic este un sistem biologic prin care viața își transmite informația. Human Design și Gene Keys sunt încercări de a transforma întâlnirea dintre aceste două lumi într-un limbaj al identității și al sensului. Fiecare răspunde unei alte întrebări. Și nu avem nevoie să le reducem la una singură ca să le putem aprecia.

Nu avem dovezi că I Ching ar descrie codul genetic. Dar întrebarea despre motivul pentru care natura și gândirea umană produc uneori structuri atât de asemănătoare rămâne, pentru mine, fascinantă.

Poate că, privind o hexagramă și o spirală ADN, descoperim ceva despre lume. Poate descoperim ceva despre noi. Poate, cel mai adesea, amândouă deodată.

Poate că I Ching și codul genetic nu sunt neapărat două moduri prin care universul își scrie povestea. Dar sunt, cu siguranță, două moduri prin care oamenii au încercat să o citească.